Mai buni ca noi...

"Un lucru frumos nu este niciodata perfect", acesta este motto-ul meu. Nici planeta noastra nu este perfecta.... si tocmai imperfectiunea ii da viata si frumusete. Nu imi pot imagina cum ar arata o planeta rotunda si neteda, fara denivelari.... nu-mi pot imagina planeta fara munti si mare, fara oceane si campii, la fel cum nu-mi pot imagina ca s-ar putea escalada un munte perfect sau cum ar arata o plaja daca marea ar fi intr-un bazin perfect. Ca sa nu mai spun ca nu-mi pot imagina oamenii perfecti, atat fizic, cat si mental.... o lume in care toti oamenii ar fi indentici, fara nici un cusur, toate trasaturile sa fie perfecte si toate miscarile calculate, ca sa nu existe greseli... Ma intreb cum ne-am simti intr-o astfel de lume?!

Daca natura o admiram tocmai pentru imperfectiunea ei, nu acelasi lucru se intampla cand vorbim despre oameni, aici intervine ochiul critic al fiecaruia cu propriile lui aprecieri... unii sunt prea scunzi, altii prea inalti, unii sunt prea slabi, altii prea grasi sau li se gasesc alte imperfectiuni, care ii catalogheaza direct: "urati". Si asa cum fizicul ne face sa fim deosebiti unul de altul si inteligenta ne face deosebiti.... unii au inclinatii artistice, altii pentru stiintele exacte, altii pentru mestesuguri si in fine, unii filozofeaza fara sa stie exact nimic, dar se baga-n toate... nu au framantat in viata lor o paine, nu au construit o casa, dar pot aprecia "exact" cat valoreaza si casa si painea.... nu au creeat niciodata nimic, dar critica creeatorii, nu au compus niciodata nimic, dar critica compozitiile.... si niciodata nu cauta profunzimea lucrurilor, pentru ei nu conteaza la ce folosesc sau cui folosesc... conteaza ca au ce critica, daca compozitia are greseli, este proasta si daca nu are greseli, este foarte proasta, ca nici cel putin nu au ce critica, nu au cu ce sa iasa-n evidenta.

O stimata doamna, care pana in prezent nu avea ce sa vorbeasca cu mine, s-a trezit brusc sa-mi spuna ca in scrieriile mele de pe acest blog, a gasit doua greseli de ortografie (mi le-a si aratat)... Asa este! M-ai gresesc sau poate chiar fac prea multe greseli gramaticale... nici nu am de gand sa-mi gasesc vreo scuza pentru asta. Ideal ar fi sa nu mai fac greseli, mi-as dorii sa fiu perfecta in privinta asta.... la fel cum imi navalesc ideile in minte, as vrea sa le pot scrie repede si perfect. Recitesc de fiecare data ce am scris ca sa pot face corectiile, dar unele greseli chiar nu le vad sau altele pur si simplu le-am invatat gresit, fiindca ne place sau nu ne place si profesorii mai gresesc, chiar si cei de limba si literatura romana. Nu imi place sa fiu criticata, dar accept.... si accept fiindca stiu ca doar asa pot intrepta greselile.... si profit de acest "moment" sa-i multumesc doamnei respective si sa o asigur ca voi corecta si cele doua greseli, precum si pe cele urmatoare, fiindca nu ma indoiesc ca si pe viitor o sa-mi citeasca compozitiile ca sa-mi gaseasca greselile ortografice si fiindca referitor la continut nu a avut nimic de spus, nici de rau si nici de bine... m-as mira daca mi-ar spune ca le-a citit din interes, altul decat cel gramatical, interesul ei fiind mai mult fata de mesager, decat de mesajul in sine.

Stimabila doamna nu a fost singurul meu critic, dar a fost singura care nu avea nimic de spus despre continut.... sa fi inteles ca am scris doar asa ca pe un test de gramatica care trebuie corectat? Oare cei care ne critica se cred mai buni ca noi?

Si asa cum spuneam inainte fiecare are propria gandire, propria inteligenta si propriul talent.... daca unii prind mai repede matematica si altii filozofia, tot la fel unii fac greseli de scris, altii fac greseli de calcul.... chiar se spune ca este foarte usor sa inseli un filozof, cand vine vorba de bani.... exista o anecdota pe tema asta, demna de luat in seama. Incerc sa o reproduc din memorie:

Michelle Zevaco, scriitorul celebrului Pardalian, avea de primit o suma mare de bani, dupa lansare unuia din celebrele sale romanele. Librarul, un om smecher, vrea sa-l insele, stiind cat de distrat era celebrul scriitor, in materie de bani.... astfel ii scrie un cec in valoare de 1775 de franci, dar unde trebuia scrisa suma in litere ii trece doar 1075 franci, urmand ca ulterior la intelegere cu bancherul sa modifice si suma in cifre (probabil in vremurile acelea se admiteau corecturi). M.Zevaco, ia cecul se uita cu atentie la el si-i spune librarului: "Gresit!" si-i da cecul inapoi. Librarul speriat ia cecul si tocmai se pregatea sa-i scrie un alt cec, cu suma corecta scrisa si in cifre si in litere, cand M.Zevaco ii spune acestuia:

- Corect se scrie "omiesaptezecisicincidefranci" si nu "unamiesaptezecisicincidefranci".

Morala cred ca se intelege, cand esti prea preocupat de cum este scris si nu ce este scris, ai doar de pierdut.

Trepadusii care ne schimba viata

Stare de neliniste, agitatie, palpitatii, diminuarea atentiei, uneori stare de excitare sau dimpotriva stare de depresie, din cand in cand dureri apasatoare in cosul pieptului si suspine, bucurie sau tristete.... provocata brusc ca o trepidatie care ne zguduie toata fiinta, care actioneaza de multe ori ca si cum ne-am pierdut mintile.
Ce va spun voua aceste simptome?
Va sunt cunoscute?
Sunt convinsa ca toata lumea a trecut prin asa ceva, fie fata sau baiat, tanar sau batran... fara exceptie toti au beneficiat barem odata in viata de navala trepadusilor si in loc sa fie ingrijorat ca s-a imbolnavit... sa dea fuga la medic sa-l vindece, s-a simtit bine in starea de efuroie si visare... ba chiar mai mult, majoritatea isi fac planurii de schimbarea vietii, din banalul celibatar sa devina fericitul parter de viata a cuiva.
S-a intrebat cineva, vreodata, de unde stia ca nu trebuie sa fie ingrijorat?
Sa fie din cauza povestilor auzite in copilarie ?
Nu! Nu putem da vina pe povesti, acolo nu se spune ce au simtit eroii cand si-au intalnit partenerii. Mai mult ca sigur avem noi acolo undeva, ascunsi prin celulele noastre niste mici paraziti care stau cuminti pana cand brusc ii apuca dorinta de miscare... primesc ei de undeva un imbold de-a fi nazdravani si-si permit sa se zbenguie-n voie, zdruncinandu-ne viata noastra linistita. Acesti trepadusi mici si ambitiosi care circula prin corpul nostru, ne asigura ca este "OK" sa ne simtim asa, fiindca ei tocmai au un chef nebun de joaca, alergand prin vene voiosi, pulsandu-ne tot sangele in obraji... din cand in cand, dand o raita prin inima, piscandu-ne fara mila.... cate unul mai nazdravan se baga chiar in mintea noastra stricand ordinea pe acolo, impingandu-ne la gesturi de care nu ne credeam capabili... altii pusi pe rele ne iau toata vlaga, lasand-ne senzatia "picioarelor taiate"... ca la urma sa se stranga toti in abdomen, unde se apuca sa danseze pe o muzica auzita doar de ei. Trepadusii astia, plini de energie, sunt ca un fel de bacterii, dar au o rezistenta mult mai crescuta, rezista la toate "socurile", incapatanati sa supravietuiasca ani multi si sa ne faca viata cumplit de trista sau cumplit de vesela.... depinde in totalitate de persoana care le da energie. Daca persoana respectiva a reusit sa fie imuna la trepadusi sau a scapat de trepadusiri.... sau trepadusii lui danseaza la energia altor trepadusi decat ai nostri, viata noastra poate deveni un calvar sau sa facem viata celuilalt un calvar, devenind obsedati sa-l "contaminam" si pe respectivul/respectiva, cu niste minuscului trepadusi, alimentati cu energia trepadusilor nostri.

Daca ar exista o ramura a medicinii care sa se ocupe de acest trepadusi, cum ar trebui sa se numeasca medicul care-i trateaza? Sigur intrebarea este stupida fiindca nimeni nu vrea sa se vindece de trepadusiri.... asa cum sunt ei mici si-a nabii de capriciosi fiecare tine de ei, chiar daca uneori ne fac sa suferim si sa ne purtam ciudat..... unii ajung sa fie bantuitii de ganduri negre, vor sa-si ia viata, altii chiar au fost manati de trepadusi la gesturi extreme . In istoria gasim trepadusi care si-au impins "stapanii" sa porneasca razboaie... asa la cheful lor. Altii si-au impins stapanii la dueluri, certuri si batai. Trepadusii astia sunt in slujba lui Cupidon... si cum Cupidon asta este un copil rasfatat isi cam face de cap, trimite trepadusi astia cu intentii bune... cel putin asa se spune. Dar atunci cand au gresit, de ce nu se retrag ei cuminti la locul lor?! De ce ne fac, de multe ori sa fim si noi ca niste trepadusi care se dau in spectacol?!

La opusul dragostei este ura.... si chiar daca se spune ca de la dragoste la ura nu-i decat un pas, sentimentul de ura este studiat din pct de vedere medical, iar dragostea nu. Nu se poate comanda "inimi" este un alt adevar... dar se poate profita de iubirea cuiva si asta este un mare adevar..... si daca dragostea nu poate fi controlata si tratata medical, nici bunul simt nu poate fi tratat.... dar asta nu constituie nici o problema, fiindca cei lipsiti de bun simt nu vor sa se trateze, ba chiar se simt bine ca cineva ii iubeste si sunt gata sa faca orice pentru ei, chiar sa devina ridicoli sau sa se comporte ca niste slugii... nesimtitul merge pana acolo incat ii ia indragostitului si averea si demnitatea. Nesimtitii nu sunt afectati de trepadusi, sunt imuni... au alte teluri in viata si nu conteaza mijloacele prin care ajung unde si-au propus.... atata timp cat mai exista trepadusi care se poarta ca si cum ar fi in slujba lor.

Tara deceptiilor

Parintii nostri si-au pus speranta ca noi o vom duce mai bine ca ei, la fel cum bunicii nostri au sperat ca parintii nostri o vor duce mai bine sau cum strabunicii nostri au sperat ca bunicii nostri vor avea un trai mai bun.... si asa cred ca a fost din generatie in generatie, speranta ca urmasi vor avea o viata mai buna, ca nu vor fi coplestii de atatea griji.... si chiar daca fiecare generatie a mai "castigat" cate ceva la nivelul de trai, grijile nu au disparut, ba in unele privinte s-au accentuat si poate fiindca suntem prima generatie care a avut privilegiul sa fie mai informata ce se petrece in lume, suntem si mai nemultumiti de traiul nostru.
Vedem zilnic, lucruri de care am avea nevoie si nu ni le putem permite sau vedem lucruri care ne plac, dar la care nici n-avem voie sa visam... si cu toate acestea unii le au, (toata admiratia pentru ei ca au stiut cum sa le obtina). Ramane intrebare: "noi cei multi cum de nu stim, cum si unde sa muncim ca sa castigam suficent?".... tare ma tem ca raspunsul ar fi: "aia n-au muncit".... sau poate unii dintre ei chiar au castigat banii in mod cinstit, dar nedumerirea este aceiasi: "ce au prestat aia, de valoreaza asa mult si de ce munca mea nu poate sa-mi asigure nici macar un trai decent... si nu doar munca mea, ci munca a milioane de oameni din tara asta?".... si mi-a venit intrebarea asta, asa din senin, in urma unei stiri, conform careia un functionar in slujba statului a castigat anul trecut 1.800.000 euro (salariile pe cele 12 luni).... un singur om a castigat atata si doar unul.... omul asta este unicat, nu i-a dat nici numele si nici ce munca a prestat. Un roman obisnuit ar fi fericit sa castige 12.000 euro, adica sa aiba cel putin un salar de 1.000 euro pe luna, nu 150.000 cum are "unicatul"care bininteles, fiind functionarul statului, a fost platit si de mine si toata lumea platitoare de impozite, adica din putinul meu (in jur de 250 euro pe luna) imi permit sa dau o.035 euro in fiecare luna, unui salariat, care nici nu stiu ce face. Nu este singurul care trebuie platit, contribui la salarizarea a catorva mii de functionari publici si nu pot sa ma descurc pentru mine.... inteleg ca-mi permit un lux prea mare sa am atatia "anagajati" care lucreaza in folosul meu. Mai corect, nu eu singura imi permit.... noi romanii ne permitem sa aveam prea multi angajati in slujba noastra, care nu se sinchisesc sa ne dea nici o explicatie cum sunt gestionati bani platiti de noi ca impozite si taxe si care sar la "buzunarul" nostru sa-si asigure un trai bun... sau foarte bun. Cat timp le vom permite asta?
Nu se poate schimba nimic?
Daca ar exista o lege care sa le limiteze salarul in functie de veniturile populatiei, pe principiul: "suntem prea saraci sa ne permintem functionari de lux"?!.
Daca salarul minim pe economie este 600 de lei, salarul unui functionar in slujba statului sa nu depaseasca 600 de lei, fiindca nu-i asa? cum sa ofer un salar mai mare decat al meu.... sau hai sa fim generosi, sa aiba un salar de 1.200 lei, dar nu mai mare.... poate in felul asta vor fi mai realisti.
Cate generatii mai trebuie sa fie dezamagite, in tara asta? Buncii nostri s-au luptat pentru o tara libera, in care lumea sa beneficieze de bogatiile acestui pamant... s-au sacrificat degeaba? sau doar pentru cativa profitori? Parintii nostri au "strans cureaua" pentru a fi o tara independenta finaciar, probabil era o aberatie, un sacrificiu inutil... dar sacrificiul generatiei noastre cum se justifica?
Sa fie asta tara deceptiilor?

In pas cu "lumea buna"

Lumea buna are reguli dupa care se ghideaza in viata, fiind convinsi ca respectandu-le au succesul asigurat. Una din reguli este sa respecte traditiile de sarbatori, fie mai vechii, fie mai noi, fie stramosesti, fie imprumutate.

Prima regula este sa trimiti tuturor cunoscutilor, sms-uri, e-mailuri sau mai popularul mass, pe messenger, fiindca asa esti sigur ca nu ai uitat pe nimeni din puzderia de cunostinte.... nu sunt multi care au curajul sa ignore aceasta "traditie", a nu le face nici o urare cunoscutilor este egala cu ceea mai cumplita cearta. Asa ca ne place sau nu ne place, trimitem cu mare "drag", tuturor cunostintelor felicitarile de rigoare, apoi oftam usurati ca ne-am "salvat" toate prieteniile.... si ghidati dupa aceleasi principii, toti cunoscutii ne felicita la randul lor.... si uite asa ne incepem orice sarbatoare, linistiti ca am fost "urati" si noi la randul nostru, am "urat".

A "respecta" traditia este a doua regula de la care nu este bine sa te abati.... nu uita sa vopsesti oua de Pasti sau sa-ti faci brad de Craciun, indiferent cat de mult iti place sau nu-ti place, indiferent daca ai timp sau nu, "lumea" te vrea in randul ei.... daca ai omis acest amanunt, ori nu esti crestin, ori esti un calic sau un zgarcit. La fel cum nu-ti este "permis" ca de 1 Martie sa nu oferi martisor sau sa nu primesti martior.... sau de 8 Martie sa nu oferi cel putin o floare, ori sa primesti cel putin o floare.... ca sa nu mai pomenesc de mai noul Sf.Valentin, cand, iubesti sau nu iubesti, trebuie sa oferi si primesti un cadou, daca nu vrei sa fii considerat un insensibil si un neadaptat (valabil si pentru varianta feminina, o insensibila si o neadaptata).

A treia regula, la fel de importanta ca primele doua, este mancarea... mancare multa si bautura pe masura.... daca-ti place sau nu-ti place, daca o poti manca sau nu o poti manca, nu conteaza.... esential este sa gatesti si sa "informezi" pe toata lumea cate bunataturi ai. Iar de Sf.Valentin sa nu faci imprudenta sa nu ai barem o lumanare parfumata si o sticla de sampanie, ca s-a spulberat toata iubirea ta, in ochii "lumii".

Mie personal imi plac sarbatorile crestine, chiar si unele traditii.... dar publicitatea si vanzolealea dinainte, ma obosesc cumplit, de multe ori nici nu ma mai pot bucura de sarbatoarea in sine, parca tot farmecul s-a consumat prin publicitate si reportaje, care ne arata cum se pregateste "lumea buna" de sarbatori.... ca dupa trecerea sarbatorilor sa ne prezinte "dezastrele" abuzurilor de mancare si bautura.... si cu toate astea, multi incep sa numere zilele pana la urmatoarea sarbatoare.

De ce acrisoara?

Sub acest nick sunt cunoscuta peste tot in lumea netului.... si nu putini sunt cei care ma intreaba "de ce acrisoara ?"
Imi place cum suna cuvantul, imi aminteste de mirosul parfumat al lamailor si al gustului de limonada rece, cu gust acrisor.
Pentru mine acrisor inseamna, buna dispozitie, revigorare si putina ironie.... ce ar fi viata daca am nu am sti sa fim din cand in cand putin cinici, am rezista la toate "loviturile"?
Cine ar vrea sa elimine gustul acrisor ? Sa ramana saratul, amarul si dulcele... cand acrisorul vine in complectare la oricare din ele...